Despre mine

Sunt Diana DM, autoare de thriller și creatoarea primului thriller interactiv din România, o poveste în care cititorul nu doar urmărește acțiunea, ci devine parte din ea, iar fiecare decizie poate schimba finalul.

Nu m-am născut cu stilou în mână, dar legătura mea cu scrisul are o poveste drăguță în spate. La ruperea turtei, momentul acela tradițional în care unui copil i se pun mai multe obiecte în față care să prezică ce va deveni când va crește, eu am ales pixul. Nu știu dacă a fost coincidență sau destin. Cert este că scrisul a fost mereu parte din mine, chiar și atunci când nu mă gândeam că-l pot transforma într-o carieră.

La doisprezece ani am câștigat primul meu concurs de literatură. Ceea ce trebuia să fie o simplă temă, o simplă compunere despre copilărie, s-a transformat în pasiune. Am scris-o fără să-mi dau seama că pun o parte din sufletul meu acolo. Pe atunci nu știam că lucrarea mea urma să fie câștigătoarea unui concurs de literatură pentru copii, iar vestea m-a luat prin surprindere. Așa mi-am câștigat primii bani. Nu era o sumă mare, dar era o recunoaștere și o dovadă a talentului meu. Satisfacția a venit nu doar din premiul câștigat, ci și din întregul proces de scriere. Îmi era ușor să aștern cuvinte pe hârtie și o făceam cu plăcere.

Anii au trecut, dar scrisul a rămas. Jurnalele, articolele de blog, paginile scrise noaptea și ideile notate pe telefon îmi spuneau povestea. La paisprezece ani am început să scriu prima mea carte. O carte adolescentină, de dragoste, imperfectă, dar a mea. Și, într-o zi, de teamă că e ridicolă, că nu este suficient de bună pentru a fi citită de alții, am șters-o. Nu mai există nicio copie, niciun fișier. Și astăzi regret…

Pentru mine, scrisul nu înseamnă doar povești. Înseamnă emoție, control, haos, obsesie și libertate în același timp. Iar dacă cititorul ajunge să uite că citește și începe să simtă că trăiește povestea, atunci știu că mi-am făcut treaba.

Primul thriller interactiv din România în care tu ești personajul principal. Finalul poveștii depinde doar de deciziile tale.