„Amanda” este romanul meu de debut și nu a început cu un plan perfect, cu un caiet plin de schițe sau cu ideea clară a unui roman gata construit.

Multă lume mă întreabă cum a luat naștere această carte, iar adevărul este că răspunsul nu este niciodată simplu. Nu m-am așezat niciodată la birou spunându-mi: „Astăzi voi scrie un roman.” Ideile mele nu funcționează așa. Ele apar din rutină: în tren, la cumpărături, în conversații banale sau în acele minute de liniște de dinainte de somn.

Așa s-a născut și Amanda.

Finalul a fost primul care mi-a apărut în minte. L-am văzut înainte să existe începutul cărții, înainte să cunosc personajele sau să știu cum va ajunge povestea în acel punct. Era doar o scenă clară în mintea mea pe care voiam să o dezvolt. De acolo am început să construiesc pas cu pas: secrete de familie, traume ascunse, crimă, iubire, trădare și dorință de răzbunare.

Amanda este un thriller cu accente romance, o combinație care face cartea accesibilă chiar și celor care nu citesc, în mod obișnuit, acest gen. Este povestea unei tinere de douăzeci și patru de ani care își pierde ultima persoană din familie: mama ei. Un telefon primit de la spital îi schimbă viața complet și o aruncă într-o realitate în care nimic nu mai este ceea ce pare.

După moartea mamei sale, Amanda descoperă că întreaga ei viață a fost construită pe minciuni. Singurii oameni care îi mai rămân aproape sunt Eric, iubitul ei, și Albert, cel mai bun prieten al mamei. Încercând să-și țină mintea ocupată și să nu se lase doborâtă de durere, ajunge să lucreze ca redactor la Next News, iar minciunile din trecutul ei încep să iasă la iveală una câte una.

Scrierea acestei cărți nu a fost un drum liniar. De la prima propoziție până la momentul în care am ținut cartea fizică în mâini au trecut patru ani. Nu pentru că povestea era greu de scris, ci pentru că era greu să cred suficient de mult în ea.

Am rescris romanul complet de două ori. Prima variantă era scrisă la persoana a treia, dar ceva nu funcționa. Povestea nu curgea așa cum trebuie. Așa că am luat totul de la capăt și am rescris-o din perspectiva Amandei. Mai târziu, în timpul editării, am schimbat finalul și am rescris jumătate de carte.

Au existat blocaje, luni întregi în care Amanda nu era decât un fișier uitat într-un laptop și o grămadă de întrebări care nu-mi dădeau pace: „Dacă nu sunt suficient de bună? Dacă oamenii nu o vor citi? Dacă nu sunt pregătită?”

Dar, la un moment dat, am înțeles ceva important: trebuie să încetez să mă autosabotez.

Și atunci Amanda a devenit reală.

Momentul în care am ținut-o pentru prima dată în mână a fost o combinație de liniște, panică și eliberare. Dar adevăratul test a început după lansare. Pentru că atunci când publici o carte, nu doar povestea este expusă, ești și tu.

Oamenii puteau să iubească romanul sau să-l respingă complet. Dar au început să apară mesajele:

„Neașteptată. Nu am lăsat-o din mână tot weekendul.”

„Finalul? Chiar a fost neașteptat.”

„Am terminat Amanda sau ea pe mine, nu știu exact.”

În prima lună de la lansare, Amanda a ajuns bestseller pe BookBite. Pentru un autor debutant, asta nu înseamnă doar vânzări. Înseamnă validare. Înseamnă dovada că povestea pe care ai purtat-o ani întregi în minte a ajuns, în sfârșit, la oamenii potriviți.

„Amanda” nu este doar o poveste despre o crimă. Este despre pierdere, despre adevăruri greu de acceptat, despre oameni care te rănesc și oameni care te salvează.

Iar întrebarea rămâne una singură: Ai vrea să afli adevărul, dacă ai ști că te poate distruge?